Jaluzelele romane - o versiune
mai sofisticata a storurilor -
pot fi achizitionate din comert, unde oferta este variata si accesibila sau pot fi
confectionate de dvs. Aveti nevoie de urmatoarele materiale si instrumente de lucru : ruleta, creta pentru croitorie, ace
cu gamalie, masina de cusut, ace, ferestrau, smirgher, ata/sfoara, tesatura si
banda cu scai (de latimea jaluzelei). Produsul obtinut trebuie sa aiba urmatoarele
caracteristici: sa fie atasat de o sipca deasupra ferestrei, sa poata fi intins
de-a lungul acesteia si pliat orizontal; cutele sau pliurile sunt obtinute
printr-un sistem de corzi care trec prin inele, in spatele jaluzelei si o
pliaza in dreptul unor sipci subtiri din lemn, cusute in spatele acesteia.
Dimensiunea cutelor este variabila in functie de numarul sipcilor
folosite - cu cat sunt mai multe sipci, cu atat pliurile sunt mai mici,
insa veti avea nevoie de ceva mai mult material. Calculati dimensiunea
materialului necesar, masurand aria totala a suprafetei care trebuie
acoperita, adaugati tivul (sus, jos, lateral) si suplimentul pentru tuburi
(imbracamintea sau husa sipcilor, cele intre care se formeaza pliurile),
multiplicat la numarul de sipci.
Asadar, sa pornim la treaba:
- Masurati, insemnati cu creta tivurile laterale si coaseti-le la masina ;
- intoarceti partea de sus a materialului, ca si cand ati pune intaritoare
draperiilor si coaseti partea cu ochiuri (cea care se lipeste) a benzii cu scai
pe partea de sus a jaluzelei (coaseti de-a lungul marginilor benzii);
- masurati si insemnati cu cate un ac locurile in care veti pune sipcile
(pe lungimea materialului);
- masurati circumferinta sipcii ca sa puteti calcula dimensiunile tubului;
- pentru fiecare tub faceti semne cu ace pe jaluzea si calculati
materialul necesar in functie de circumferinta sipcii;
- fixati liniile de ghidaj si prindeti cu ace astfel incat tuburile sa se
afle pe dosul materialului;
- coaseti de-a lungul liniilor fixate cu ace, folosind o cusatura
dreapta - va rezulta "husa" pentru sipci;
- coaseti un tiv pe dosul materialului;
- coaseti de mana inelele pe fiecare tub, la distante egale fata de
margini (jaluzelele mai late necesita cate un rand de inele in plus, la
mijloc). In cazul in care sipcile se indoaie dupa ce ati montat jaluzeaua mai
adaugati inele si sfori.
- itroduceti ata/sfoara prin inele si fixati-o cu cate un nod la inelul de
jos - aceasta trebuie sa fie suficient de lunga incat sa poata fi
manevrata cu usurinta
- taiati sipcile pentru tuneluri si pentru tiv la dimensiunea
necesara - ceva mai scurte decat latimea finala a jaluzelei
- slefuiti capetele sipcilor (cu smirghel) si introduceti-le in jaluzea
- insurubati inelele agatatoare in partea de jos a sipcii care va fi
fixate deasupra ferestrei -
asezati-le la o distanta egala cu cea dintre sirurile de inele de pe jaluzea.
- lipiti partea cu carlige (cea de care se lipeste) a benzii cu scai pe
sipca - in cazul in care jaluzeaua este prea grea, capsati banda cu scai.
- Uniti cele doua parti ale benzii cu scai (cea de pe sipca cu cea de pe
jaluzea)
- introduceti sforile jaluzelei prin inelele fixate sub sipci (inelele
agatatoare, asa cum le-am denumit). Sforile trebuie sa ajunga in lateralul
jaluzelei, astfel incat sa poata fi manevrate
- in final nu va ramane decat sa montati jaluzeaua deasupra ferestrei
Sursa: InCasa.ro